Skip to content Skip to footer

Drumul producătorilor locali

Ferma NOIAN

Este locul unde tradiția oieritului românesc își găsește un rost nou în lumea de azi. NOIAN s-a născut din dorința de a păstra vie o îndeletnicire veche, dar de a o face relevantă pentru omul modern.

Creștem oi cu respect și grijă, în mijlocul naturii, și transformăm acest mod de viață într-o activitate care spune o poveste simplă și sinceră – despre muncă, echilibru și dragoste față de animale. Produsele și experiențele NOIAN aduc frumusețea oieritului în viața cotidiană a celor care caută simplitate, autenticitate și legătura cu natura. Fiecare bucată de brânză, fiecare experiență la fermă este o invitație la o viață mai așezată, mai conectată la pământ. Ne inspirăm din înțelepciunea păstorilor de altădată, dar folosim această moștenire pentru a construi un brand contemporan, sustenabil, cu atenție la calitate și detalii.

La Ferma NOIAN, transformăm laptele de oaie în produse artizanale și viața la stână în experiențe de ecoturism. Avem un punct propriu de procesare și vânzare a brânzeturilor, iar vara deschidem ferma pentru evenimente de o zi sau două, în care adunăm laolaltă gastronomie locală, expoziții, povești despre păstorit, activități pentru copii și focuri de tabără la apus.

Ne găsiți și ne puteți urmări pe Facebook și Instagram, unde anunțăm toate evenimentele și noutățile fermei.

La Ferma NOIAN, tradiția nu e trecut. E prezent trăit cu rost.

Adresa: Barcani: Principala 216
Telefon: 0762 041 442 – Diana

Delicii dulci

Delicii Dulci din Lădăuți vă oferă o varietate de produse de cofetărie și patiserie, pregătite cu grijă și atenție pentru fiecare comandă.

Torturi, prăjituri și candy bar-uri pentru evenimente, dar și bunătăți precum
cozonaci, chec, fursecuri și covrigei produse potrivite atât pentru ocazii speciale, cât și pentru momentele petrecute alături de cei dragi.

Pentru evenimente, comenzile pot fi personalizate, iar livrarea este disponibilă.
Vă așteptăm cu drag să descoperiți produsele Delicii Dulci și să vă bucurați de
gustul bun al produselor pregătite cu grijă pentru fiecare ocazie.

Adresa: Lădăuți, Principala nr 10
Telefon: 0775 184 658 – Petra

Stupina Dobrinaș

Stupina Dobrinaș este pasionată de apicultură și practică o apicultură tradițională, bazată pe principiul că albina este un prieten al omului și față de care noi oamenii avem mai degrabă responsabilități decât drepturi!

Produc miere și alte produse apicole, aceasta ajungând la oamenii care apreciază aceste produse la justa lor valoare! Se implică activ și îngrijesc albinuțele cu cea mai mare grijă pentru ca acestea să producă “leacuri” care ajung preponderent în alimentația copiilor, a bătrânilor sau a celor care au înțeles că mierea însemnă de fapt sănătate!

Adresa: Lădăuți, Strada Bisericii Nr 7
Telefon: 0766 296 230 – Ghiță

Stâna Marin

O afacere de familie în care toată lumea muncește pentru un scop, pentru că trebuie și pentru că, concediul este luat doar după cele 365 de zile. A urca oile la munte primăvara pentru a face cea mai gustoasă brânză, pare o tradiție veche, însă, pentru familia Marin este un stil de viață, cu care ne mândrim cu toții.
Dacă ajungeți la Barcani, vă invit la ferma Marin pentru a degusta o brânză bună de burduf, alte produse lactate și de ce nu, o pastramă de oaie sau carne de miel.

Adresa: Sat. Sărămaș- Str. Sărămașul Vechi
Telefon: 0769 625 181

Stâna Aldea

Stâna Aldea, ascunsă între dealurile domoale ale Barcaniului, e locul unde timpul parcă se oprește în ritmul turmei. Aici, munca de la stână nu se măsoară în ore, ci în anotimpuri — de la urcatul oilor la munte, până la mulsul de dimineață și cașul pus la scurs sub cerul liber.

E o stână adevărată, cu foc, cu câini de pază și cu oameni pentru care viața la munte e o alegere, nu doar o tradiție moștenită. Dacă treceți pe la Barcani, opriți-vă la Stâna Aldea pentru o bucată de caș proaspăt, un urdă cremoasă sau o brânză de burduf cu gust adevărat de munte și pentru câteva ore petrecute acolo unde natura încă mai dictează programul zilei.

Adresa: Barcani Strada Principala Nr 50
Telefon: 0752 032 500 Ghiță

Ograda Popica

Familia Popica este exemplul de familie care a transformat munca de la țară în pasiune, iar rezultatele muncii lor au transformat gospodăria familiei într-o destinație a bunului gust!

La țară oamenii trăiesc bucuria altfel. Chiar dacă se munceste de dimineața până seara, familia Popica o face cu drag pentru ca toate produsele preparate aici să fie unele tradiționale, cu gust “ca la mama acasă”!

Animalele din gospodărie sunt atent îngrijite, crescute cu hrană naturală și sănătoasă, iar dacă vreți să gustați căpșuni cu adevărat sănătoși, vă recomandăm să vizitați ograda.

Cele mai gustoase și mai sănătoase produse le găsiți la noi, la Barcani!

Adresa: Sat Barcani, Principala 234
Telefon: 0765 281 118 – Anca

Milkcom

Având o activitate de peste 25 de ani, S.C. MILKCOM SRL este una dintre cele mai mari unități economice din Barcani, ce își desfășoară activitatea în sectorul industriei alimentare, concurând cu succes cu marile firme de procesare a laptelui din țară.
Produsele fabricate la MILKCOM sunt delicioase, făcute din lapte natural, cu gust bogat ce îți amintește de gustul laptelui proaspăt de la bunica, băut pe nesuflate.
Dacă in drumul tău întâlnești produsele “ALINT” nu ezita să te oprești, să le încerci deoarece o să rămâi surprins de gustul adevărat de la țară, și poți descoperi amestecuri de ingrediente surprinzătoare ce vor induce o stare de mulțumire și răsfăț papilelor gustative!

Adresa: Sărămaș, str. Văcăriei, nr. 26
Telefon: 0372 900 806

La Vatra – Cofetărie Patiserie

La Vatra – Cofetărie Patiserie, de peste 20 de ani, din 2004, este locul din Barcani unde dulcele are gust de casă. Aici, aluatul se frământă cu răbdare și rețetele se păstrează cu grijă de la o generație la alta — de la cozonacii pufoși, nelipsiți din casele bărcănenilor de sărbători, până la prăjiturile fine și torturile pregătite pentru cele mai importante evenimente din viața oamenilor.

Cu experiență și în catering, La Vatra e alegerea potrivită atât pentru o cafea cu ceva dulce la o cofetărie de cartier, cât și pentru un tort de nuntă sau o masă festivă completă. Peste două decenii de activitate au transformat această patiserie într-un reper al gustului bun din Barcani.

Adresa: Comuna Barcani Strada Principala nr 188
Telefon: 0766 600 157 – Crina

Gradină cu fructe de padure

Călin este exemplul de om care a transformat o pasiune într-o mică afacere de suflet! De 3 ani, grădina lui din Barcani a devenit o adevărată destinație a bunului gust, acolo unde zmeura, murele și afinele cresc îngrijite cu răbdare și dăruire.

La țară, bucuria se trăiește altfel, iar Călin o dovedește în fiecare zi: udă, îngrijește și culege fructele de pădure cu mâna lui, pentru ca acestea să ajungă la voi așa cum se cuvine — proaspete, naturale și pline de gust.

Dacă vreți să simțiți cu adevărat aroma de zmeură, mure sau afine culese la timp, vă recomandăm să treceți pe la grădina lui Călin.

Cele mai gustoase și mai sănătoase fructe le găsiți la noi, la Barcani!

Adresa: Barcani , Strada Bisericii 12
Telefon: 0725 846 469 Călin

Ferma Pastor

Familia Pastor este exemplul de familie care a transformat pasiunea pentru viața la țară într-o afacere de familie ridicată la standarde înalte! De ani buni, prin muncă și grijă constantă, au reușit să crească producția de lapte și să dezvolte ferma până la nivelul de astăzi.

Aici găsiți vaci de rasă Bălțată Românească, cu origine cunoscută și certificat, alături de oi Țigaie și porci crescuți cu aceeași atenție și responsabilitate — rezultate recunoscute prin numeroase distincții la expoziții de profil.

Cele mai bune animale și produse le găsiți la noi, la Barcani!

Adresa: Sat Săramaș, Nr. 10, jud. Covasna
Telefon: 0769 137 553 – Maria

Hai la Barcani Covasna

Politica de confidențialitate

Site-ul nostru utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a respecta cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate